And so we move oN!

La sfarsitul oricarui lucru, liceu, relatie, perioada din viata ta sau chiar viata singurele care dainuie sunt amintirile... Dulci, prea dulci, amare, amarui, chinuitoare, greu de uitat, amuzante...
De unele vrei sa scapi, te chinuie, suferi pentru ca ramai ancorat in trecut... Altele sunt uitate prea repede...
Am invatat sa traiesc cu fantomele trecutului meu, am invatat sa le rad in fata si la spate sa plang si sa le reinvii... Printre lacrimi am reusit sa nu sting focul, dar trebuie sa ma conving ca nu mai pot continua asa.
M-am lasat mintita pentru cateva minute, am crezut ca soarele e pentru mine, dar telefonul tau mereu va lasa in urma ploi...
S-a terminat! Stiu de mult, dinainte de sfarsit, ca o sa raman cu lacrimi si un "nu ma uita"! Stiam ca va veni si seara asta, cand imi voi amintii de tot si toate, cand nu voi regreta nicio secunda, cand voi fi singura... Pentru o buna bucata de timp, desi va am pe voi, lipseste ceva... Si o sa lipseasca mereu...
Nu e bine nici sa traiesti in amintiri, in ce a fost si poate n-o sa mai fie pentru ca va veni o zi cand te vei trezi altundeva....altcumva...si vei observa ca timpul a trecut...ca s-au intamplat atatea in "lipsa ta" si atunci vei regreta.
Chiar daca doare, chiar daca simti ca nu poti inainta, chiar daca primul pas ti se pare al dracului de greu, MERGI mai departe. Sunt atatea locuri de vazut, oameni de cunoscut pentru a te impotmoli in trecut. In schimb poti ramane cu amintiri unice, pentru ca sunt ale tale... Poti ramane cu zambetul pe buze sau poti alege sa te plangi... Il poti astepta zile intregi sau poti privii live o noua zi cum ti se asterne pe fata...
Fiecare ne alegem drumul, fie ca gresim sau nu, nu poti privii decat in fata si sa te rogi sa existe cate o poteca... Sa te pierzi prin padure, poate poate iti gasesti soarta.
Poate poate...Iti gasesti perfectul sau poti visa in continuare la el.
Poate poate vrei doar sa uiti, sa-i uiti mirosul, sa nu-ti mai fie dor de atingerea lui, sa nu mai tanjesti dupa un sarut... Dar, sa uiti...Nu poti. Sa treci peste? Da... POTI!

Ceva. Pentru tine.Pentru noi.

Mi-ar fi placut sa schimb ultimii 2 ani. Poate ca m-as mai fi uitat pe variantele alea la mate mai bine... Poate as fi ajuns altundeva, poate nu te-as fi cunoscut...
Timpul nu-l pot da inapoi, indiferent de cate ori ma voi da cu capul de pereti, de cate ori voi urla ca "nu-mi place", "nu mai vreau", "m-am saturat".
Si totusi de cate ori vad lacrimile ei sau simt atingerea lui totul capata sens si stiu ca tot ce s-a intamplat a avut rost si ca am urmat un drum pe care nu trebuie sa-l regret sub nicio forma.
Si ce daca azi ploua? Maine poate e soare. Daca maine e sfarsitul?(Mi se trage de la filmul "fenomen": Knowing). Voi sti ca am avut prieteni pentru care altii ar face moarte de om, voi sti ca am iubit si intr-o farama de timp mi-a fost impartasita iubirea, voi sti ca am facut multe greseli, dar am invatat zambind din ele.
Si poate chiar e sfarsitul... Unei perioade... Pe cat de frumoase, pe atat de chinuitoare. Atat agonie cat si extaz(stiu..."lipsa de originalitate").
Si tu?... Daca maine s-ar sfarsi totul, ce-ai face? Hai la mec(ar zice unii), cine nu si-ar dori sa moara mancand o inghetata McSundae cu caramel?(kfc sux).
Revenind la oile noastre... Vorbeam de timp... Ca trece repede stie toata lumea... Ca are mania de a face clipele cele mai fericite sa dureze 2 secunde, iar durerea sa para ca nu se mai termina...
Ca trece fie ca vrem fie ca nu,ca nu tine cont de dorintele noastre si uneori e prea crud.
Si? Nu mai poate el(timpul) de lamentarile fiecarora...
Cineva mi-a zis odata, fii spontana! Fa nu stiu ce chestii nebunesti... Cred ca spontanul este diferit la fiecare om, avem limite... Daca pentru tine, care traversezi Romania pentru a vedea un necunoscut aceasta inseamna spontaneitate, pentru mine ce faci tu ramane la stadiul de un simplu vis, intrucat nu m-as arunca niciodata in astfel de "aventuri".
O alta modalitate de a pierde timpul cu desavarsire este sa te plangi de viata, corpul, parul, ochii, inteligenta ta. Si eu ma plang, toata lumea are un moment cand are o astfel de stare... Dar mereu? Cate ore din viata ta ai plans pentru ca nu-ti convine nimic? Mai degraba decat sa te plangi, ai putea sa faci ceva ca sa imbunatatesti ce nu-ti place. Dar nuuuuu, exista lene, "n-am chef de schimbare, bla bla bla". Si atunci? Cum poti avea tupeul de a te plange ca nimic nu merge bine, dar stai frumos pe scaun si astepti sa-ti cada o minune in cap?
Hai sa fim melancolici, EMO, sa stam in intuneric si sa ne enumeram defectele. Ca de altceva nu suntem in stare! Te complaci, foarte bine! Atunci asa o sa ai si viitorul...
Dar, cine sunt eu sa judec?
Ma asteptam la mai multe din partea ta? Probabil. Acum nu-si mai au rostul.