luni, 10 august 2009

Dar eu stiam, stiam de atunci...


Si uite ca a ajuns si ziua cand tot ce banuiam era adevarat, dar poate ca am fost prea...oarba?!
Poate ca am evitat adevarul ca sa nu ma raneasca prea tare... Poate am preferat minciuna...
Spunem ca preferam adevarul oricare ar fi el decat o minciuna... Dar nu v-ati dori o minciuna dulce, care nu te raneste, care te inveseleste, care... Pentru moment te face fericit? Pentru ce sa aud un adevar crud, chiar daca sta in fata mea si ma priveste cu ochi mari? Pentru ce lacrimi cand poti sa spui un "te iubesc" asa dulce, dar totusi atat de neadevarat.
Pentru ce sa te mai reinvii cand totul a fost in mintea mea? Cand am zis ca nu am amintiri frumoase, am spus un adevar... Mintea mi-a jucat feste, s-a jucat cu mine prea mult timp sau poate doar tu?
Un alt adevar ar fi si ca nu te mai cunosc sau poate mi s-a parut ca te cunosc...
Eh, asta e, pana la urma. Trecem peste toate.
"Toate trec, asa se spune, dar nimic nu trece fara sa lase urme." Ombladon

Tu... Ai avut grija sa nu te uit, nici palma aia n-o s-o uit... Poate asa trebuie sa ramana "primu" in mintea unei fete:).
Pana una alta sper sa fi scapat de cosmar.