Stupid subway

Super, daca mai întarzie mult metroul asta o iau pe jos... Stație nenorocita... Cand ma gandesc ca sunt la doi pasi de... Ah, iar ma gandesc la tampenii... S-a terminat... Au trecut ani întregi... Haide odata, haide haide haide...
- Esti chiar tu?
- Poftim?!
Asta sigur e o greseala a destinului... Ajung dupa nu stiu cat timp in orasul asta blestemat, si dau de el? Cineva cu siguranta se joaca cu nervii mei...
- Depinde cine crezi tu ca sunt!
- Aparent esti schimbata...
- E un compliment? Sau trebuie sa te plesnesc?
- Eu zic ca e un compliment.
- Eu zic sa te opresti...
- Cu tine nu m-as opri niciodata.
- Ah, doamne... Tu insa nu te-ai schimbat deloc. La fel de scarbos ai ramas...
- Hai la o cafea... Sa vezi ca m-am schimbat.
- Nu!

[...]

Mi-e dor...

E dimineata, si pentru a nu stiu cata oara ma uit la un geamantan gol, pe care il voi umple de fiecare data cand voi pleca in vacante. Acel geamantan nu-mi va fii niciodata un prieten care ma va ajuta sa-mi adun visele si sa plec...
Am avut posibilitatea sa plec, nu ma oprea nimic, decat el...
Si am ramas... Daca regret sau nu, nici eu nu pot sa spun...
Mi-e dor de ceea ce as fi putut sa ajung... Daca plecam... Mi-e dor de fapt, de cum ma imaginam...
Nu mi-as fii dorit sa cresc. De ce nu m-a intrebat nimeni daca vreau? "Ba, tu asta mica, vrei sa cresti?" De ce? Spuneam nu...

S-a terminat, s-a terminat....

Și aici mă refer la liceu...
Da, doamnelor, domnișoarelor, domnilor, s-a terminat și perioada mea de liceu.
Am terminat să scriem prin albume, s-a terminat și banchetul, au rămas amintiri care momentan mă dor.
Doare incertitudinea. Nu știu cu cine voi ține legătura, nu știu cine pe unde va ajunge. La dracu, nu știu nici eu unde voi ajunge...
Nu am fost nici pe departe clasa unită, cuminte sau pericol public... Eram amestecați, diferiți, eram de pe planete diferite. Chiar și așa, sunt mândră să afirm ca am avut 4 ani plini de râsete, lacrimi, trădări, intrigi, certuri, prietenie, iubire, amestecate, niciodată nu au avut doza potrivită.( de obicei era prea mult din fiecare).
XII-G, până aici ți-a fost!

Marea

Marea, prin definitie e inselatoare. Nu iti poti da seama daca lipsa valurilor, anunta calm sau dimpotriva, ascunde o mare furtuna... Indiferent daca exista sau nu salvamari, intri pe cont propriu in mare si speri sa nu te scufunzi, dar nici sa stai prea mult la suprafata. Cand ajungi cu picioarele pe nisip, dar nu poti respira, incepi sa te gandesti, sa ramai sau nu, sa scapi de probleme sau sa le faci fata. Insa... Daca ramai prea mult inecat, te poti trezi cu o durere groaznica de cap si multe greutati in spate. Daca iesi la suprafata, vei vedea ca ai aceleasi probleme, nu ti-a spalat marea niciun pacat, nu te-a facut mai bun, nu ti-a rezolvat nicio neintelegere. Iesi la realitate. Realitate de care ai fi vrut sa scapi, si ai scapat! Pret de cateva secunde... Mai bine ramaneai inecat, nu? Scapai de tot, aveai sufletul mai usor, incarcat doar de propria moarte...

Love...

"The music is making me growing
The only thing that keeps me awake is me knowing
There's no one here to break me or bring me down"

Am inceput trist, din dorinta de a scrie pentru a uita de durere. Pentru prima data am scris despre iubire. Credeam ca stiu ce inseamna, credeam ca nimic nu poate opri doi oameni care se iubesc. Credeam ca iubirea e indeajuns de puternica pentru a infrunta orice orice obstacol. Credeam multe... Mai tarziu experienta m-a invatat ca pot iubi de una singura singura, ca el nu imi impartaseste sentimentele, doar m-a mintit frumos... Am vazut, ca daca altii nu ne vor impreuna, pot reusii sa ne desparta. Si atunci, ce iubire mai pot apara eu? Ce definitie pot sa-i dau?
Nu-ti voi spune niciodata cat doare. Incerc sa astept... Sa astept sa treaca. Desi stiu, ca mi-am semnat o oarece condamnare.

:)

Nu stiu ce se intampla. As incerca sa caut raspunsuri la niste intrebari ce deja devin absurde, si prea folosite... Dar am obosit... Am obosit sa intreb, sa caut raspunsuri. M-am saturat sa ma trezesc ca totul se schimba pe langa mine, fara niciun preaviz. Se pare ca unele lucruri nu se spun niciodata, se pastreaza, te otravesc, si pana la urma distrug...
Renunt, abdic, ma dau batuta. Nu ma voi mai lasa prinsa la mijloc, in neutralitate pentru ca, ghici, am ramas si singura.
Pana la urma, n-am decat sa las in urma, niste oameni, niste sentimente,niste amintiri a vremurilor ce-au fost si nu vor mai fi, a unor aripi frante si vindecate cu priviri si imbratisari mute, cu oarece sacrificii venite din suflet. Daca astea au fost uitate, o sa le uit si eu.
De acum incolo, am invatat sa am grija cui ii spun "te iubesc".
Pana una alta, ma bucur de "un nou inceput", care sa nu aibe sfarsit, care sa nu-mi ridice intrebari...

"So I grab my bags and go, as far away as I can go.Cause everything ain't what I used to know.And I try to hide, but I just can't hide no more.There's nothing worse than feeling like a ghost.‌"

"

Un inceput fara sfarsit!

"- Dar de ce trebuie sa-ti amintesti si lucrurile marunte pe care le spun?
- Pentru ca atunci cand vorbesti te si ascult... Si nu ma uit la tine gandindu-ma la ce o sa mananc dupa acasa.
- Nu am suficienta incredere in mine ca sa cred ca exista cineva pe pamantul asta caruia sa-i placa toate prostiile mele, sa asculte tot ce zic, fara sa caste si fara sa se planga...
- Chiar nu ai vazut pana acum ca exista acel cineva? Ca de 2 luni e innebunit dupa toate prostiile tale si ca numai poate de dragul tau, a tot ce insemni tu? N-as schimba pentru nimic in lume, ceea ce esti, tot ceea ce reprezinti. "