Dependente

Greselile sunt facute pentru a invata din ele. Fiecare din noi trebuie sa fie lasat sa se loveasca, sa cada, sa se ridice cu propriile puteri, iar apoi sa invete din cazaturi. Insa nu stiu cati din noi invata de la prima cazatura. Unora le place sa-si repete greselile, fie ca nu le considera greseli, fie ca le place, fie ca nu constientizeaza. Indiferent de motiv, ne place sa gresim. Pe moment, dupa ne bate realitatea la usa, dam de mustrari, lacrimi, si suferinta celor carora le-am gresit.
In viata toate se platesc, am simtit pe proprie piele... Nu ramane nicio fapta neplatita, mai devreme sau mai tarziu. Nu conteaza de ce ai gresit, nu conteaza nicio scuza, fapta ramane, si trebuie sa platesti...
Dependentele sunt considerate greseli, dauneaza, insa sunt si mai greu de indepartat. Si aici nu vorbim de tigari, alcool, droguri, vorbim de ceva mai profund: dependenta de un om. Nu mama, nu tata, un om pe care il iubesti cu tot sufletul si corpul.

"Orice iubire e un monodeism, voluntar la inceput, patologic pe urma."

In momentul cand devii dependenta fie de iubirea ce o simteai pentru cineva, fie dependenta de persoana respectiva, atunci lumea capata o alta culoare, te alegi cu niste ochelari de cal, si privesti doar in fata, doar spre el. Aici e greseala. Cum te dezveti? Renuntand normal. Doar ca asta pare imposibil. Fie iti impui, fie timpul decide. Nu pot spune, ca nu te vei intoarce, ca nu vei vrea sa devi dependent inca o data. E prea posibil, viata isi urmeaza cursul, orice invat are si un dezvat, pana la urma, vei fi liber, vei scapa.
Vei scapa cu ajutorul tau. Vei renunta, te vei intoarce, vei renunta din nou, pana cand vei realiza singur ca iti faci rau, si cel mai probabil le faci rau si celor din jurul tau.
Nu-ti ramane decat sa iti ceri spasit iertare, si sa privesti spre o noua zi. Trecutul nu trebuie sa fie prezent, si n-are ce cauta in viitor.

"Yesterday is history. Tomorrow is a mistery. Today is a gift."

The show must go on

- Am impresia ca nu ne-am vazut de secole... Atat de greu sa fi trecut 3 zile?
- Si o sa treaca si luni si e prea posibil sa nu ma vezi.
- Ma asteptam la un astfel de raspuns. Nici nu ai avea de ce sa iti doresti sa ma vezi, adevarul e ca nu merita, ani intregi petrecuti impreuna zi de zi. Tocmai de-asta mi se pare o nedreptate timpul petrecut fara sa te vad sau fara sa stiu de tine, m-am obisnuit cu tine, iar acum, singura ma chinui sa ma descurc.
- Tu mereu te descurci. Nu m-ai lasat sa intru in viata ta, decat cu o limita, nu m-ai lasat sa te ajut, nici macar sa desfaci o sticla de Cola...
- Vezi tu, iubire, mi-ai oferit ajutorul cand nu aveam nevoie de el, si mi-ai dat drumul la mana cand aveam nevoie cel mai mult de tine.
- Acum n-ai?
- Acum n-are rost ce vreau. Esti prea consumat de nervi, si minciuni ca sa iti mai pot cere ceva.
- Imi placea sa-mi spui iubire.
- Am gresit spunandu-ti acum. Ar fi trebuit sa stiu mai bine!
- Eram perfecti impreuna. Eram...
- Si am mai fi fost.
- Nu cred. Totul s-a schimbat. Eu, tu, lumea din jurul nostru, tot striga a schimbare. Vreau sa cred ca este o schimbare in bine, o noua etapa, o noua viata fara tine in ea.
- Nici macar nu mi-ai spus adio si te gandesti la o viata fara mine. Spune-mi, are vreun rost conversatia asta?
- Macar suntem calmi. Macar avem parte de intalniri linistite, ca doi prieteni vechi.
- Prieteni? Ori ma confunzi, ori chiar ai uitat cu cine vorbesti. La noi nu va ramane niciodata "astept invitatia la nunta" sau " casa de piatra". Nu cred ca intelegi faptul ca iubirea mea pentru tine va ramane peste ani, peste probleme, peste tot, va ramane in suflet, acolo unde nimeni nu va putea sa-mi cotrobaie, si indiferent de distanta dintre noi, vei ramane mereu viu, asa cum erai inainte, nu cum esti acum si cu siguranta nu cum vei fi de acum incolo: nu al meu.
- Credeam ca vei accepta o despartire lenta, decat una brusca. Credeam ca iti va fi mai usor o departare lenta, sa ne pierdem in lume incet incet...
- Ai crezut si am crezut prea multe, si am facut prea putine. Noi am fost o greseala.

Din nou. Iar. Din nou. Iar...

Exista o oarece tendinta de a te gandi la ce va fi, ce-ar fi fost daca... Si dau de cat mai multe persoane care isi fac planuri cu nemiluita, desi nici ei nu cred ca se vor indeplini...
Mai ales intr-o relatie ajungi sa discuti si de cum va arata caruciorul copilului chiar daca tu ai doar 18 ani si ai multe in fata, alte prioritati, chiar daca esti atat de idiot incat sa crezi ca vei ramane cu persoana aia pana la moarte.
Pentru construirea unei relatii iti trebuie timp si suflet, si nu cred ca multi poseda cantitatea optima de daruire...
Ne lasam dusi de iubire(care niciodata nu dureaza mai mult de 2 iluzii). Pana la urma ramai tot singur... Chiar daca omul tinde spre a-si imparti "binele" si "raul" cu "a significant other".
Daca nu simti, nu risti decat sa-ti pierzi timpul... Si daca simti, risti sa-ti pierzi increderea in tine, respectul de sine, o parte din suflet...
Fiecare despartire te schimba, fara sa vrei. Te face mai nesimtit, te imbarbateaza... Te face mai imun. Atatea lacrimi, atatea nopti pierdute, atatea betii, atatea urlete, crize, isterii, atatea ganduri care iti sfasie si ultima urma de constienta.
Incerci sa te impaci cu gandul ca e temporar. Ca veti fi din nou impreuna. Asa cum v-ati promis. Impreuna pentru totdeauna.
Si vei cadea... Ai visat prea mult...
Te trezesti singur, te trezesti strigand dupa vocea ce odata iti alina orice durere... Te trezesti neputand respira, pentru ca nu mai ai pentru cine. Asta meriti, cand ti-ai fi dat viata pentru cineva care nu ti-o doreste...
Dar te ridici, te ridici si mai sus. Vei iubi din nou... Vei fi din nou iubit/a... Iti vei parasi din nou prietenii pentru ea/el. Vei juca prost din nou.