Din nou. Iar. Din nou. Iar...

Exista o oarece tendinta de a te gandi la ce va fi, ce-ar fi fost daca... Si dau de cat mai multe persoane care isi fac planuri cu nemiluita, desi nici ei nu cred ca se vor indeplini...
Mai ales intr-o relatie ajungi sa discuti si de cum va arata caruciorul copilului chiar daca tu ai doar 18 ani si ai multe in fata, alte prioritati, chiar daca esti atat de idiot incat sa crezi ca vei ramane cu persoana aia pana la moarte.
Pentru construirea unei relatii iti trebuie timp si suflet, si nu cred ca multi poseda cantitatea optima de daruire...
Ne lasam dusi de iubire(care niciodata nu dureaza mai mult de 2 iluzii). Pana la urma ramai tot singur... Chiar daca omul tinde spre a-si imparti "binele" si "raul" cu "a significant other".
Daca nu simti, nu risti decat sa-ti pierzi timpul... Si daca simti, risti sa-ti pierzi increderea in tine, respectul de sine, o parte din suflet...
Fiecare despartire te schimba, fara sa vrei. Te face mai nesimtit, te imbarbateaza... Te face mai imun. Atatea lacrimi, atatea nopti pierdute, atatea betii, atatea urlete, crize, isterii, atatea ganduri care iti sfasie si ultima urma de constienta.
Incerci sa te impaci cu gandul ca e temporar. Ca veti fi din nou impreuna. Asa cum v-ati promis. Impreuna pentru totdeauna.
Si vei cadea... Ai visat prea mult...
Te trezesti singur, te trezesti strigand dupa vocea ce odata iti alina orice durere... Te trezesti neputand respira, pentru ca nu mai ai pentru cine. Asta meriti, cand ti-ai fi dat viata pentru cineva care nu ti-o doreste...
Dar te ridici, te ridici si mai sus. Vei iubi din nou... Vei fi din nou iubit/a... Iti vei parasi din nou prietenii pentru ea/el. Vei juca prost din nou.