vineri, 31 iulie 2009

Magnet.


Inca o seara singura. Nu ma deranjeaza, ba chiar imi surade ideea. Aceeasi terasa ca anul trecut, marea neschimbata, ceva insa plutea in aer, ca si cum m-ar anunta ca azi nu va fi ca ieri, ca azi nu voi ramane ultimul client, iar chelneritele nu se vor mai ruga de mine sa plec ca sa poata inchide.
Incepusem sa ma obisnuiesc cu singuratatea. Pana cand...
- Pot sa iau loc?
N-am luat intrebarea in seama, fiind sigura ca nu-mi era adresata. Fapt pentru care a repetat.
- Ma scuzati, pot sa iau loc?
Am ridicat privirea din romanul meu siropos si am observat 2 ochi mari si verzi fixati asupra mea.
Si iata-l in fata mea, un el brunet cu cativa zulufi adiind...
Trezindu-ma prea tarziu ca sa nu-si fi dat seama ca il sorbeam in priviri am replicat:
-Nu! desi ardea in mine un "da" cateogoric.
- Multumesc! si se aseaza. Atat de amabila sunteti si cu restul persoanelor?
- Necunoscute, da! N-am niciun interes sa cunosc alte persoane... Alte mesaj de Craciun? O sa dau faliment daca se mai adauga un 0 la factura telefonului.
- Deci pe langa amabilitate, sunteti tare prietenoasa.
Surprinzator ironiile lui la atrageau, nicidecum nu ma jigneau... Chiar zambeam. lucru pe care nu-l mai facusem de ceva vreme... Cel putin nu asa.
- Trebuie sa recunosc, continua el, ca aveti cel mai urat zambet pe care l-am vazut!
"Nemernicu!"
- Multumesc!
- Ma fascineaza de-a dreptu`... Ah, am uitat sa ma prezint...
- Numele mi se pare total neinteresant asa ca prefer sa nu-l aflu.
Incepusem s-o iau razna... Nu mai indrazneam sa vorbesc, simplu fapt ca era in fata mea imi bloca orice alt gand. Ajunsesem, din nou, cuiul ruginit atras de un magnet nou... Niciodata magnet, intotdeauna atrasa...