Zac, pierduta de febra, prinsa intre lacrima din coltul de jos a buzei stangi si cea care s-a oprit pe obrazul drept cu hainele in care i-am zis adio inca pe mine, impregnate cu aroma pielii lui. Cand m-am privit in oglinda n-am putut sa-mi dau seama daca am obrajii rosii de la soare sau de la plans. Trist... Pana si catelul numai latra, sta inert si se uita la mine, parca plangandu-mi de mila ca toti ceilalti. Nu-mi mai iese zambetul, nu mai stiu si nici numai vreau sa zambesc, nu mai am puterea sa ma ridic si de data asta. Am incercat de atatea ori, am iertat, am uitat... Si, ciudat, nu mai pot simti nimic, nici soarele nu ma mai deranjeaza, nici vanticelul de seara, nici imbratisarea ei. Un mesaj m-ar putea trezi la viata, un cuvant doua din viata ta... Pentru mine afara ploua, tuna si fulgera,si, curios, nu imi mai e frica.... Iata-ma,din nou, facuta bucati, din nou din vina ta... Tot ce imi doresc este un semn ca sa pot ridica privirea spre cer si sa spun: "Pot!"
"Mi-as fi dorit sa imi spui ca va fi bine."
**(imbratisarea)ei- my bf
RSS Feed (xml)