Un nou...Inceput?!

De la prapastii, locuri si lucruri de neatins am ajuns la... un nou inceput. Dupa un sfarsit exista un inceput, mereu un inceput. Poate la fel, poate diferit, cert e ca este un inceput.
Pot sa sper la un inceput de 1000 de ori mai bun decat cel anterior, si la un sfarsit indepartat si mai dulce.
Mi-era dor de un nou inceput, de o imbratisare calda, de un "bine ai venit in viata mea!"...
Stiu ca e greu sa incepi altceva, stiu ca inca doare, stiu ca ai tendinta sa te reintorci in trecut, stiu, stiu... Atat de bine stiu...
E dragut totusi cand vezi ca desi ai multe indoieli, cand il vezi... Parca dispar toate, parca sunteti doar voi doi si nimic nu mai conteaza. Nu, n-am renuntat la iubire, nu o sa renunt niciodata, mereu o sa cred in ea, indiferent de cate dezamagiri o sa am parte, le las in urma, merg mai departe.
Ii vad pe toti cum se cearta, cum nu se mai inteleg "ca la inceput", imi amintesc ca ajunsesem si eu asa, dar acum... Ma bucur de "inceput", nimic nu se compara cu primul sarut, prima atingere, dorinta de a sti, de a cunoaste mai mult... Mai sti cum era sa vrei sa afli cat mai mult? Nu sa cauti ceva despre care sa mai vorbiti... Mai sti cum era sa vrei sa-l vezi? Cum abia asteptai sa vina ora aia? Nu cum abia te mai aranjai atunci cand trebuia sa va intalniti...
Pot sa ma insel, stii? Poate poate o exista iubirea aia cand in fiecare zi e un nou inceput... Cand nu te saturi... Heh, ma uit prea mult la desene animate? " Au trait fericiti pana la adanci batraneti..." Mi-as dori...

Rasarit

Daca as fi putut... As da timpul inapoi pe data de 16.septembrie.2007
Daca as fi putut... Nu ti-as fi raspuns la mesajul pe hi5.
Daca as fi putut... As fi tinut de fratiorul meu.
Daca as fi putut... Te-as fi urat din toata inima.
Daca as putea... Te-as uita intr-o secunda.
Daca as putea... Ti-as plati totul cu aceeasi moneda.
Daca as putea... As fi indiferenta.
Daca as putea... Nu as mai plange.
Daca as putea... Te-as alunga din mintea mea.

Pentru tine e usor sa te ascunzi dupa aparente, dupa prietenii tai(pe care de fapt nu ii ai pentru ca nu sti ce inseamna a avea un prieten), dupa minciunile tale(carora le-am pierdut sirul), dar, iubite, nu iti seman si sunt recunoscatoare pentru asta.

Sper sa citesti, sper sa simti fiecare cuvant ca o palma promisa peste suflet.
Nu-mi voi mai plange de mila, ca ieri, ca acum 2 secunde. Nu-ti voi mai gasi scuze: e stresat, n-are timp, nu stie ce spune, are bac-u, are altele pe cap, nu are chef, e suparat, e enervat s.a.m.d.
Am plecat, stiu ca ti-am promis de multe ori ca voi pleca, si m-am intors intotdeauna spasita, dar azi pot sa privesc rasaritul fara sa ma gandesc la tine, fara sa-mi fie frig si sa te strig...
M-ai pierdut prin simplul fapt ca nu m-ai iubit. Trist, dar nu e niciodata capat de lume.
Promit sa nu mai scriu despre tine, asa cum ti-am promis ca nu te voi mai cauta!

Schimbari.

E putin probabil ca in 5 zile o lume intreaga sa se schimbe, dar lumea din jurul tau?
Ce daca nu e semnal, ce daca nu e net, in 5 zile uiti? Tot? Adica... Toti anii?(si/sau anul).
Incercand sa copiez fara succes si punandu-mi amprenta cat pot mai bine, o sa imi respect promisiunea si o sa scriu/relatez/povestesc/descriu ceva.
De data asta o sa te las sa ghicesti si tocmai cand o sa fi aproape de raspuns, o sa realizezi ca gresesti.
De fapt, in viziunea mea gresesti, ma deranjeaza comentariile nesarate si POATE pline de adevar.
Si ma gandesc, cati pe lumea asta se pot numi narcisisti, voi sunteti 2, eu cu ea avem complexe, cealalta se simte bine in pielea ei, iar lor nu le pasa de noi.
Lor nu le mai pasa, se pierd printre necunoscuti si devin si ei la randul lor, "unii","aia".
Am uitat de ziua ta, nici macar nu ti-am spus de la multi ani, erai probabil singura care conta, restul sunt in proba.
Am obosit, observ, sa mai dam, vrem doar sa primim, cerem ca ultimii nesimtiti, si totusi, nu primim nimic... Iar cei ce dau, primesc poate prea putin, totul e o chestiune de moment, n-ai fost acolo cand a trebuit, acum e prea tarziu.
Probabil ca vei zice "nu ma regasesc", ba ar trebui, asa cum am promis existi pe aici pe undeva, dar nu-mi acaparezi tot postul, cum nu mi-ai acaparat nici mintea. E drum lung.
In cazul meu, spontanul e relativ, exista atunci cand sunt convinsa ca "se merita", la mijloc sunt destule prejudecati, sunt deosebirile duble fata de asemanari, nimic nu "se imbuca" asa cum ar trebui. Ce ramane de facut? Drumul promis-o amintire, viitorul- de nedescris, buzele- niciodata, ochelarii-mereu isi vor face datoria fie ca sunt pe nas fie ca sunt aruncati intr-un coltisor.
Vor veghea asupra mintii purtatorului, astfel incat inima sa dicteze si creierul sa ia notite, nimic mai mult. Poate inseamna da sau nu. Nu insa ramane nu, da-ul e schimbator. Ce-i de facut?
Probabil ca incapatanarea unuia de a se intampla, e provocarea altuia de a o impiedica. Multumit?
Nu ma impresioneaza nimic la tine. Vocea din radio mi se pare familiara si atat, nu ma atinge si nici nu ma emotioneaza. Sfaturile gratis si inoportune :"da naiba totul, hello libertate", "parcurge 243 de km(corecteaza-ma daca am gresit) pentru a fi spontana"; serios?
Partile bune? Inca nu le-am aflat(sau poate sunt prea rautacioasa ca sa le spun).
P.S: Ochelarii se pot sparge, ca si visele mele, chiar si o crapatura poate darama tot ce am construit, ai grija, nu vreau s-o iau de la inceput.Buzele te transforma in cea mai parsiva persoana atunci cand sti cum se "utilizeaza". Pot ascunde sau spune secrete nebanuite, sau doar simple minciuni. Nu te increde. Poate mint.