Un nou...Inceput?!

De la prapastii, locuri si lucruri de neatins am ajuns la... un nou inceput. Dupa un sfarsit exista un inceput, mereu un inceput. Poate la fel, poate diferit, cert e ca este un inceput.
Pot sa sper la un inceput de 1000 de ori mai bun decat cel anterior, si la un sfarsit indepartat si mai dulce.
Mi-era dor de un nou inceput, de o imbratisare calda, de un "bine ai venit in viata mea!"...
Stiu ca e greu sa incepi altceva, stiu ca inca doare, stiu ca ai tendinta sa te reintorci in trecut, stiu, stiu... Atat de bine stiu...
E dragut totusi cand vezi ca desi ai multe indoieli, cand il vezi... Parca dispar toate, parca sunteti doar voi doi si nimic nu mai conteaza. Nu, n-am renuntat la iubire, nu o sa renunt niciodata, mereu o sa cred in ea, indiferent de cate dezamagiri o sa am parte, le las in urma, merg mai departe.
Ii vad pe toti cum se cearta, cum nu se mai inteleg "ca la inceput", imi amintesc ca ajunsesem si eu asa, dar acum... Ma bucur de "inceput", nimic nu se compara cu primul sarut, prima atingere, dorinta de a sti, de a cunoaste mai mult... Mai sti cum era sa vrei sa afli cat mai mult? Nu sa cauti ceva despre care sa mai vorbiti... Mai sti cum era sa vrei sa-l vezi? Cum abia asteptai sa vina ora aia? Nu cum abia te mai aranjai atunci cand trebuia sa va intalniti...
Pot sa ma insel, stii? Poate poate o exista iubirea aia cand in fiecare zi e un nou inceput... Cand nu te saturi... Heh, ma uit prea mult la desene animate? " Au trait fericiti pana la adanci batraneti..." Mi-as dori...

Magnet.

Inca o seara singura. Nu ma deranjeaza, ba chiar imi surade ideea. Aceeasi terasa ca anul trecut, marea neschimbata, ceva insa plutea in aer, ca si cum m-ar anunta ca azi nu va fi ca ieri, ca azi nu voi ramane ultimul client, iar chelneritele nu se vor mai ruga de mine sa plec ca sa poata inchide.
Incepusem sa ma obisnuiesc cu singuratatea. Pana cand...
- Pot sa iau loc?
N-am luat intrebarea in seama, fiind sigura ca nu-mi era adresata. Fapt pentru care a repetat.
- Ma scuzati, pot sa iau loc?
Am ridicat privirea din romanul meu siropos si am observat 2 ochi mari si verzi fixati asupra mea.
Si iata-l in fata mea, un el brunet cu cativa zulufi adiind...
Trezindu-ma prea tarziu ca sa nu-si fi dat seama ca il sorbeam in priviri am replicat:
-Nu! desi ardea in mine un "da" cateogoric.
- Multumesc! si se aseaza. Atat de amabila sunteti si cu restul persoanelor?
- Necunoscute, da! N-am niciun interes sa cunosc alte persoane... Alte mesaj de Craciun? O sa dau faliment daca se mai adauga un 0 la factura telefonului.
- Deci pe langa amabilitate, sunteti tare prietenoasa.
Surprinzator ironiile lui la atrageau, nicidecum nu ma jigneau... Chiar zambeam. lucru pe care nu-l mai facusem de ceva vreme... Cel putin nu asa.
- Trebuie sa recunosc, continua el, ca aveti cel mai urat zambet pe care l-am vazut!
"Nemernicu!"
- Multumesc!
- Ma fascineaza de-a dreptu`... Ah, am uitat sa ma prezint...
- Numele mi se pare total neinteresant asa ca prefer sa nu-l aflu.
Incepusem s-o iau razna... Nu mai indrazneam sa vorbesc, simplu fapt ca era in fata mea imi bloca orice alt gand. Ajunsesem, din nou, cuiul ruginit atras de un magnet nou... Niciodata magnet, intotdeauna atrasa...