4.Degeaba...

Nu stiu cum am ajuns acasa... Nu stiu nimic... Tot ce stiu e chipul lui uimit ca ma vede, cu aceeasi caldura ca altadata, cu aceiasi ochi negrii, ce imi ardeau sufletul, acelasi el, neschimbat... De ce, Doamne? De ce trebuia sa reapara dupa atata timp? De ce nu l-ai tinut departe de ranile mele? De ce imi sangereaza iar?

Degeaba suna telefonul, soneria... Zac. Fara viata, mi-a furat-o iar. As plange, dar nu mai am lacrimi, nu mai am nimic, a luat totul, mi-a luat totul, si acum, vrea si ceea ce nu am... Pleaca, pleaca! Sa plece!... Sa dispara! Sa dispara dorul... Dorul asta ce ma macina de 5 ani de cand am renuntat la ultima farama din ceea ce eram odata -noi-...

M-am mintit degeaba ca l-am uitat? Cand o simpla privire, mi-a dat peste cap toate convingerile mele, toate barierele mele, toata iubirea mea ascunsa, pentru el, doar pentru el, s-a revarsat intr-un amarat de lesin? Am demonstrat inca o data, cat se slaba am putut sa fiu...

Ah, Tudor... De ce?...