The show must go on

- Am impresia ca nu ne-am vazut de secole... Atat de greu sa fi trecut 3 zile?
- Si o sa treaca si luni si e prea posibil sa nu ma vezi.
- Ma asteptam la un astfel de raspuns. Nici nu ai avea de ce sa iti doresti sa ma vezi, adevarul e ca nu merita, ani intregi petrecuti impreuna zi de zi. Tocmai de-asta mi se pare o nedreptate timpul petrecut fara sa te vad sau fara sa stiu de tine, m-am obisnuit cu tine, iar acum, singura ma chinui sa ma descurc.
- Tu mereu te descurci. Nu m-ai lasat sa intru in viata ta, decat cu o limita, nu m-ai lasat sa te ajut, nici macar sa desfaci o sticla de Cola...
- Vezi tu, iubire, mi-ai oferit ajutorul cand nu aveam nevoie de el, si mi-ai dat drumul la mana cand aveam nevoie cel mai mult de tine.
- Acum n-ai?
- Acum n-are rost ce vreau. Esti prea consumat de nervi, si minciuni ca sa iti mai pot cere ceva.
- Imi placea sa-mi spui iubire.
- Am gresit spunandu-ti acum. Ar fi trebuit sa stiu mai bine!
- Eram perfecti impreuna. Eram...
- Si am mai fi fost.
- Nu cred. Totul s-a schimbat. Eu, tu, lumea din jurul nostru, tot striga a schimbare. Vreau sa cred ca este o schimbare in bine, o noua etapa, o noua viata fara tine in ea.
- Nici macar nu mi-ai spus adio si te gandesti la o viata fara mine. Spune-mi, are vreun rost conversatia asta?
- Macar suntem calmi. Macar avem parte de intalniri linistite, ca doi prieteni vechi.
- Prieteni? Ori ma confunzi, ori chiar ai uitat cu cine vorbesti. La noi nu va ramane niciodata "astept invitatia la nunta" sau " casa de piatra". Nu cred ca intelegi faptul ca iubirea mea pentru tine va ramane peste ani, peste probleme, peste tot, va ramane in suflet, acolo unde nimeni nu va putea sa-mi cotrobaie, si indiferent de distanta dintre noi, vei ramane mereu viu, asa cum erai inainte, nu cum esti acum si cu siguranta nu cum vei fi de acum incolo: nu al meu.
- Credeam ca vei accepta o despartire lenta, decat una brusca. Credeam ca iti va fi mai usor o departare lenta, sa ne pierdem in lume incet incet...
- Ai crezut si am crezut prea multe, si am facut prea putine. Noi am fost o greseala.

Din nou. Iar. Din nou. Iar...

Exista o oarece tendinta de a te gandi la ce va fi, ce-ar fi fost daca... Si dau de cat mai multe persoane care isi fac planuri cu nemiluita, desi nici ei nu cred ca se vor indeplini...
Mai ales intr-o relatie ajungi sa discuti si de cum va arata caruciorul copilului chiar daca tu ai doar 18 ani si ai multe in fata, alte prioritati, chiar daca esti atat de idiot incat sa crezi ca vei ramane cu persoana aia pana la moarte.
Pentru construirea unei relatii iti trebuie timp si suflet, si nu cred ca multi poseda cantitatea optima de daruire...
Ne lasam dusi de iubire(care niciodata nu dureaza mai mult de 2 iluzii). Pana la urma ramai tot singur... Chiar daca omul tinde spre a-si imparti "binele" si "raul" cu "a significant other".
Daca nu simti, nu risti decat sa-ti pierzi timpul... Si daca simti, risti sa-ti pierzi increderea in tine, respectul de sine, o parte din suflet...
Fiecare despartire te schimba, fara sa vrei. Te face mai nesimtit, te imbarbateaza... Te face mai imun. Atatea lacrimi, atatea nopti pierdute, atatea betii, atatea urlete, crize, isterii, atatea ganduri care iti sfasie si ultima urma de constienta.
Incerci sa te impaci cu gandul ca e temporar. Ca veti fi din nou impreuna. Asa cum v-ati promis. Impreuna pentru totdeauna.
Si vei cadea... Ai visat prea mult...
Te trezesti singur, te trezesti strigand dupa vocea ce odata iti alina orice durere... Te trezesti neputand respira, pentru ca nu mai ai pentru cine. Asta meriti, cand ti-ai fi dat viata pentru cineva care nu ti-o doreste...
Dar te ridici, te ridici si mai sus. Vei iubi din nou... Vei fi din nou iubit/a... Iti vei parasi din nou prietenii pentru ea/el. Vei juca prost din nou.

The way we were, we are, we will be.

- Te-ai mai gandit la noi?
- Nu-mi pierd timpul cu cauze pierdute...
- Ce iti mai place sa minti, draga mea!
- Am avut profesor bun, cel mai bun chiar... Si nu, nu ma privi asa. Am gresit! Nu am cum sa dau timpul inapoi, si nici nu as fii in stare sa ma spanzur, pentru ca nu consider ca am vreun drept asupra vietii mele...
- Singura diferenta dintre noi era ca eu imi recunosteam greselile, si tu iti strigai nevinovatia pana in panzele albe. Se pare ca eu am avut parte de o educatie de prima clasa.
- Mai pe scurt sunt dracu' gol.
- Cu alte cuvinte esti femeie! Esti un pachetel frumos ambalat de diavol, care din pacate sau nu mi-a aterizat in brate, fara sa cer si fara sa vreau. M-ai atras inocent, si nu mi-a trebuit mult pana sa nu ma tarasc obsedat dupa ochii tai. Esti doar o alta unealta spre pierzanie, as arde in iad, doar ca sa te am o viata langa mine...
- Nici tu nu stii ce vorbesti! N-ai fi miscat niciun deget ca sa ma ai langa tine... Aici nu e vorba de iad sau de rai sau de sentimentele tale, aici e vorba de realitate, o realitate dureroasa, care ne afiseaza ca doi muritori, aflati in extreme si indraznind sa se iubeasca. Aflati langa o prapastie, in care ulterior am cazut. Eu am cazut in pierzanie fara tine, pentru ca nu m-ai prins de mana! Nu ma justific, si desi nu as vrea sa ma judec, stiu ca aveam alte asteptari din partea mea. Se pare ca am ramas acelasi copil, chiar daca au trecut anii...
- Nu te judec!
- N-ai avea dreptul s-o faci, nici macar iertarea nu-ti sta in putere. Esti o simpla marioneta, suntem simple marionete care se joaca de-a papusarii cateodata... Dar fiecare marioneta are o sfoara, fiecare sfoara este trasa de o alta si o alta marioneta. Nu stiu sigur pana unde se ajunge, stiu doar ca totul e o joaca, totul se leaga, nimic nu e intamplator...
- Te iubesc! Te iert si te judec si te iubesc!
- Dar nu uiti...
- Niciodata.

Citatul zilei

Dacă ai o credinţă sau o religie, asta e bine. Dar poţi supravieţui şi fără ea.

Dalai Lama

Citatul zilei

"Iubirea? Ce-i iubirea? se gândea el. Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o particică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor."

Lev Tolstoi in Război şi Pace

Duminica

Sunt zile in care chiar nu am nicio dorinta de a ma ridica din pat... Fara chef, fara pofta, fara nimic, doar aceeasi companie... EU!...
Azi este una din acele zile, de fapt o sa-mi cam trebuiasca cateva luni de inspiratie si chef maxim...
De unde atata chef?...
Sunt bucuroasa ca mi s-a oferit oportunitatea sa-mi transform blogul intr-o carte... Daca stau mai bine sa ma gandesc inca nu-mi vine a crede. Poftim, motivatie! O carte? De bani nici nu mai vorbesc. Nici Coelho n-a primit atatia bani pentru Alchimistul. Cred ca sunt nebuni! Ma simt ca in Sex and the City, oh, dear, Carrie! Desi... Charlotte a fost mereu preferata mea...
Iauite! Trece timpul si eu tot cu mana inerta pe tastatura... Nu stiu ce sa scriu... Nu am nicio idee...

De cate ori ti se ofera asa ceva intr-o viata?
???
Doar daca ai un noroc chior poate o singura data... Si eu, fraiera, desigur, dau cu piciorul...
Sa ma gandesc... Cui vreau sa i se adreseze cartea? Fetelor, desigur!
Oh, am nevoie de Andreea!
[...]
Super! Nu raspunde...
Ciocolata? NU!
Daca ma duc la o plimbare,, pierd timpul degeaba...
Prefer sa ma strofoc in continuare...
E o zi insorita de duminica...

" Duminicile n-au fost niciodata febletea lui Rose. Parca se adunau toate in ultima zi a saptamanii... In plus, nu avea ce sa faca. De obicei toata lumea isi face planuri pentru duminica inca din timpul saptamanii, ea nu. Niciodata nu stia ce urmeaza sa faca a doua zi. Prietenele? Cu iubitii. Iubitul?...Ei asta e alta poveste inventata intr-o duminica."


P.S. Andru' - "Ti se ofera posibilitatea sa scrii o carte pe multi bani, si nu poti refuza, dar esti in pana de idei, cum o scoti la capat?"

Citatul zilei

"La ce ar folosi să trăieşti, dacă n-ai simţi puternic. Nu-i invidiez pe oamenii care au inima acoperită cu o carapace de broască ţestoasă sau cu o piele de hipopotam. Fericiţi sunt numai aceia care suferă de pe urma senzaţiilor lor, care le primesc ca pe nişte şocuri şi le gustă ca pe nişte bunătăţi. Pentru că trebuie să ne trecem prin minte toate emoţiile, fericite sau triste, să ne saturăm cu ele, să ne îmbătăm până la cea mai ascuţită bucurie şi până la desperarea cea mai dureroasă."

-Guy de Maupassant -